Teatrul National Croat din Zagreb

luni, iulie 20, 2009 18:39
Postat in categoria Europa de Travel Guru

Teatrul National Croat din Zagreb este un obiectiv turistic reprezentativ pentru capitala Croatiei.

Pentru un oras oarecum mic, Zagreb are o multime de muzee, galerii si teatre. Printe cele mai proeminente obiective turistice si culturale din Zagreb se numara si Teatrul National Croat, o structura minunata cu alb si galben, neo-baroca care domina Piata Maresalului Tito. Inconjurat de gazon si lucrari artistice foarte frumoase, teatrul denota opulenta regala de la care te poti astepta numai de la cladirile din Viena.

Teatrul National din Zagreb

Teatrul National din Zagreb

Zagreb are o traditie indelungata in ceea ce priveste creatia artistica. Primele indicii ale unor astfel de manifestari dateaza inca din secolul al XI-lea. Atunci erau tinute spectacole prin pietele din oras, in biserici si scoli. Abia in jurul anului 1840 primul teatru dedicat in totalitate muzicii si dramarturgiei a fost fondat in Zagreb. Era insa o cladire mica, si nu a facut fata popularitatii crescande prea multa vreme. Drept urmare o cladire mai mare si mai frumoasa a trebuit construita. Noua cladire urma sa fie ridicata pe baza unui proiect facut de niste arhitecti austrieci. Acestia erau Ferdinand Fellner si Herman Helmer, ambii foarte bine cunoscuti pentru lucrarile lor din Austria si din intreg imperiul Austro-Ungar. Noul teatru a fost inaugurat in anul 1895 de catre Imparatul Austriac Franz Iosef. De atunci teatrul a fost gazda pentru o multime de artisti recunoscuti in toata lumea, spectacole de opera, balet si teatru.

Teatrul beneficiaza in zilele noastre de un program extrem de incarcat de-a lungul intregului an. Turistii care nu apreciaza teatrul sau opera atat de mult pot vizita parcul din jurul teatrului din Zagreb. La orice ora din zi aici veti gasi turisti dar si localnici deopotriva care se bucura de peisajul interesant, de bancute, de iarba frumos taiata sau de statuia lui Mestrovic numita „Fantana Vietii”. Este un loc foarte potrivit pentru a intalni oameni sau a petrece o dupa-amiaza placuta impreuna cu prietenii cu care vizitati acest oras foarte frumos numit Zagreb.

Scrie parerea ta despre acest articol aici

Adauga un comentariu